Cât timp pot funcționa termocentralele din Gorj fără a fi aprovizionate cu cărbune

turceni
Greva spontană începută vineri la cariera Jilț Nord a cuprins nouă din cele zece puncte de producție ale Complexului Energetic Oltenia, dar și puncte de distribuție a cărbunelui.
Astfel, peste 3.000 de mineri refuză să muncească. Ei cer majorarea salariilor, dar și acordarea de vouchere de vacanță, scăderea vârstei de pensionare și angajari în producție, unde sunt aproape 4.000 de posturi vacante.Cu toate că mișcarea de protest nu este una organizată, nefiind susținută public de niciun sindicat, astăzi au avut loc primele discuții între reprezentanții Guvernului, printre care și ministrul Energiei Anton Anton, și mai mulți lideri sindicali.Din cauza grevei, livrările de cărbune către termocentrala Turceni s-au stopat, iar un grup al structurii energetice a fost oprit din lipsa materiei prime.Cu toate că în stocurile Complexului Energetic Oltenia există o cantitate suficientă de cărbune pentru a acoperi problemele actuale din producție, greva a cuprins și muncitorii din sectorul de transporturi, astfel că există posibilitatea ca marile termocentrale din Oltenia, Turceni, Rovinari sau Ișalnița, să rămână fără materie primă.Surse din interiorul CEO susțin că rezervele de cărbune ale termocentralei Turceni, de exemplu, sunt suficiente doar pentru câteva zile.
Citește și:
- 08:02 - Analiză Daniel Udrescu: Cum a fost distrus motorul IMM al României și de ce statul a intrat în spirala datoriei. De la 1.000.000 € la 100.000 €
- 18:14 - Analiză Daniel Udrescu: De ce prorogarea indexării pensiei încalcă însăși structura dreptului constituțional la pensie
- 08:12 - Analiză Daniel Udrescu: Statul impozitează inflația. Statul nesocotește justa așezare a sarcinilor fiscale și necesitatea protecției proprietății
- 17:19 - Descoperire incredibilă pentru o femeie din Serbia: ce a făcut după ce a găsit 700.000 de euro sub saltea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News













