Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat liderilor UE la summitul Consiliului European, solicitând asistență urgentă în ceea ce privește sistemele de apărare aeriană pentru a contracara atacurile zilnice ale Rusiei. Premierul Olandei, Mark Rutte, s-a oferit să cumpere sisteme Patriot de la aliați pentru a le trimite în Ucraina.
UPDATE 9:38 - FMI: Războiul din Ucraina face ca economia Rusiei să crească anul acesta mai rapid decât toate economiile avansate
Rusia s-a adaptat la ”noua normalitate”, iar trecerea sa la economia de război, pe fondul agresiunii pe care o derulează împotriva Ucraina, a făcut FMI să estimeze că economia sa va crește anul acesta mai rapid decât ale statelor avansate.
Potrivit Fondului Monetar Internațional, economia Rusiei va crește în acest an cu 3,2%, mai rapid decât toate economiile avansate, a declarat FMI în raportul său World Economic Outlook, depășind ratele de creștere prognozate pentru SUA (2,7%), Regatul Unit (0,5%), Germania (0,2%) și Franța ( 0,7%), transmite CNBC.
Predicția este dificilă pentru națiunile occidentale care au încercat să izoleze economic și să pedepsească Rusia pentru invazia sa în Ucraina, declanșată în 2022.
Rutte se oferă să cumpere sisteme Patriot de la aliați pentru Ucraina
Premierul Olandei, Mark Rutte, s-a oferit să cumpere sisteme de apărare antiaeriană Patriot de la aliați pentru a le trimite în Ucraina, potrivit The Guardian.
Intensificarea atacurilor aeriene ale Rusiei asupra orașelor ucrainene continuă să evidențieze lipsa tot mai mare de sisteme de apărare aeriană suficiente.
"Știm că multe țări stau pe grămezi mari de sisteme Patriot, poate că nu doresc să le livreze direct", a declarat Rutte după ce a sosit la summitul de două zile al liderilor UE de la Bruxelles.
"Putem să le cumpărăm de la ei, le putem livra Ucrainei, avem banii disponibili. Este crucial".
Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat, de asemenea, aliații să își intensifice eforturile pentru a furniza Kievului sisteme suplimentare de apărare aeriană.
"Realitatea este că, bineînțeles, avem sisteme disponibile care sunt suficient de mari pentru a ne permite să livrăm semnificativ mai mult Ucrainei în ceea ce privește apărarea aeriană în general și... exact la asta lucrăm", a adăugat el.
Urgența aprovizionării cu apărare antiaeriană a fost subliniată de un atac cu rachete rusești împotriva orașului Cernihiv, miercuri dimineața, care a ucis cel puțin 17 persoane și a rănit 60. Loviturile anterioare din ultimele săptămâni au provocat pagube importante rețelei energetice a Ucrainei, distrugând mai multe centrale termice.