Şeful AJOFM, nominalizat de PSD pentru funcţia de subprefect de Gorj

Şeful AJOFM, nominalizat de PSD pentru funcţia de subprefect de Gorj
PSD Gorj l-a nominalizat pe Romeo Chiriac
PSD Gorj l-a nominalizat pe Romeo Chiriac, actualul director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru postul de subprefect de Gorj, a transmis formaţiunea politică, după ce prefectul Marcel Iacobescu a afirmat că nu s-ar fi făcut nicio nominalizare.
„Conform protocolului din cadrul Coaliției de guvernare, Partidului Social Democrat Gorj îi revin cele două poziții de subprefect. La acest moment, a fost trimisă spre analiză o primă propunere, în persoana domnului Romeo Chiriac. În ceea ce privește cea de-a doua nominalizare, ea va fi făcută la o dată ulterioară, în urma unei analize în cadrul partidului.
Nu stiu pe cine a sunat domnul prefect la Guvern, cu cine a vorbit, dar, în orice caz, nu a vorbit cu cine trebuia. Bănuiesc că nu a sunat la Administrativ sau la Logistică. Dacă l-ar fi sunat pe primul ministru sau pe secretarul general al Guvernului, s-ar fi informat corect. Propunerea există. Am făcut o singură nominalizare, deocamdată, care este trimisă spre avizare, așa cum se întâmplă în toate situațiile pentru prefecți, subprefecți, secretari de stat și subsecretari de stat. Așteptăm răspunsul comisiei de avizare, care va fi publicat și în Monitorul Oficial”, a declarat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














