Pompierii români au ajuns în Grecia

Pompierii români au ajuns în Grecia
Baza salvatorilor români este stabilită la Nord de Atena
Pompierii români au ajuns în Grecia. Cei 142 de pompieri au ajuns cu bine în Grecia! Baza salvatorilor români este stabilită la Nord de Atena, în zona Elefsina, anunță Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania.
Va urma o perioadă în care fiecare efort contează, fiecare sprijin va face diferența! Reamintim faptul că autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceștia fiind responsabili de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de pădure.
În mod permanent se menține legătura cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români- IGSU
Pompierii care formează modulul sunt de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență și de la 16 inspectorate pentru situații de urgență (București-Ilfov, Alba, Argeș, Bihor, Cluj, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Vâlcea și Timiș).
Pe 19 august Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul elen.
Drept urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile elene.
Ajutorul oferit statului afectat de incendii se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul elen prin Mecanismul European de Protecție Civilă- Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











