Poliția Română acționează în forță: Aproape 200 de percheziții pentru combaterea infracționalității

Poliția Română acționează în forță: Aproape 200 de percheziții pentru combaterea infracționalității
Astăzi, Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română, efectuează 196 de percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalități
Astăzi, Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română, efectuează 196 de percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale, în care se fac cercetări pentru infracțiuni de trafic de droguri, trafic de minori, proxenetism, infracțiuni informatice, contrabandă cu țigarete, evaziune fiscală, spălarea banilor, exercitarea fără drept a unei profesii și vătămare corporală.
De asemenea, sunt cercetate fapte de fals intelectual, furt calificat, înșelăciune, tâlhărie calificată, viol, act sexual cu un minor, șantaj, influențarea declarațiilor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și deținerea, în captivitate, a speciilor de interes cinegetic, fără drept.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News










