Actualitate· 2 min citire

PARLAMENT/ ȘEDINȚĂ DE PLEN PENTRU NUMIREA UNOR NOI MEMBRI LA BNR, CNA ȘI ASF

PARLAMENT/ ŞEDINŢĂ DE PLEN PENTRU NUMIREA UNOR NOI MEMBRI LA BNR, CNA ŞI ASF

PARLAMENT/ ŞEDINŢĂ DE PLEN PENTRU NUMIREA UNOR NOI MEMBRI LA BNR, CNA ŞI ASF

Realitatea de Gorj
Scris de Realitatea de Gorj Publicat: 1 oct. 2024, 10:50

Ședința este programată să înceapă la ora 15,00

Plenul Parlamentului se reunește, marți, pentru numirea unor noi membri în Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, în Consiliul Național al Audiovizualului și în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.

Ședința este programată să înceapă la ora 15,00.

Înainte de plenul reunit, candidații pentru aceste funcții vor fi audiați în comisiile parlamentare de buget, finanțe și, respectiv, de cultură.

Votul în plen pentru numirile membrilor în BNR, CNA și ASF va fi secret cu buletine.

De asemenea, plenul va vacanta funcția de membru al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară deținută de Aura Socol, în urma demisiei acesteia.

Pe ordinea de zi a Parlamentului se mai află solicitările președintelui Klaus Iohannis cu privire la aprobarea înființării pe teritoriul național a unei facilități de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean și, respectiv, participării Armatei României la misiunea de Asistență de Securitate și instruire NATO-NSATU.

Totodată, la ședință vor fi și informările din partea președintelui Klaus Iohannis despre aprobarea tranzitării teritoriului național a echipamentelor și bunurilor materiale donate Ucrainei de către Suedia și, la solicitare, instruirea militarilor ucraineni, precum și aprobarea desfășurării activității de instruire și exerciții cu partenerul american, inclusiv prepoziționarea pe teritoriul României, pentru o perioadă de până la doi ani, a unui contingent american de forțe navale pentru operații speciale.

De asemenea, plenul Parlamentului mai discută și despre modificări în grupuri de prietenie și delegații permanente, precum și în Comisiile de control al SRI și SIE.

Cu acest prilej, Gabriel-Toma-Nicolae-Constantin Zamfirescu va depune jurământul, fiind numit membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin Hotărârea Parlamentului României nr.6/2024. AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News