Nicușor Dan, declarații la ora 18:00, după căderea Guvernului Bolojan. Mâine ar urma să aibă loc discuții cu partidele – SURSE

Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan va susține marți, de la ora 18:00, o declarație de presă, prima reacție oficială a șefului statului după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a trecut în Parlament. Pe de altă parte, surse politice citate de Realitatea Plus au transmis că mâine ar urma să înceapă primele discuții informale între șeful statului și liderii partidelor parlamentare.
Declarația vine într-un moment de criză politică acută. Căderea Cabinetului Bolojan deschide o perioadă de incertitudine politică, iar toate privirile sunt îndreptate acum spre Cotroceni, de unde vor veni indiciile privind următorii pași constituționali, desemnarea unui nou premier și formarea unui nou guvern.
Nicușor Dan nu a comentat până în prezent evoluțiile din Parlament. Declarația de la ora 18:00 este așteptată să clarifice poziția președintelui față de criza politică și să anunțe calendarul consultărilor cu partidele parlamentare.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a trecut cu un scor zdrobitor: 281 de voturi „pentru" și doar 4 „împotrivă", depășind cu mult pragul de 233 de voturi necesar pentru adoptare.
Ca urmare, premierul Ilie Bolojan și întregul cabinet sunt demiși. Guvernul va continua să funcționeze în regim interimar, cu atribuții limitate, până la formarea și instalarea noului executiv.
Citește și:
- 08:02 - Mesaje complet diferite despre războiul din Ucraina: Trump vorbește despre pace, Zelenski se teme de o nouă ofensivă rusă
- 07:55 - Donald Trump sfidează China în conflictul cu Iranul: „Vom câștiga, pașnic sau nu”
- 07:46 - Liderii NATO se reunesc la București! Nicușor Dan găzduiește Summitul B9 la Cotroceni
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News













