Lacul Vidraru, golit controlat o lună: debit redus pe Argeș pentru lucrări la baraj și evitarea unei noi crize de apă

Lacul Vidraru, golit controlat o lună: debit redus pe Argeș pentru lucrări la baraj și evitarea unei noi crize de apă
În perioada 10 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026 vor fi efectuate deversări controlate
Autoritățile au început miercuri, 10 decembrie, golirea controlată a lacului de acumulare Vidraru, operațiune care va dura o lună, până pe 9 ianuarie 2026, măsura fiind necesară pentru retehnologizarea barajului și, potrivit Primăriei Curtea de Argeș, nu reprezintă un risc pentru populație.
Potrivit autorităților, în perioada 10 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026 vor fi efectuate deversări controlate din acumularea Vidraru, cu tranzitarea directă a debitelor pe albia râului Argeș.
Începând de miercuri, de la ora 12.00, sunt tranzitate debite de maximum 25 mc/sec, în regim continuu, cu condiția menținerii unui context hidrometeorologic normal.
Primăria Curtea de Argeș avertizează că debitul râului Argeș va crește pe durata operațiunii și recomandă populației să manifeste prudență în apropierea albiei.
În cazul apariției unor ploi abundente sau a unui risc de inundații, programul de golire poate fi temporar suspendat și reluat ulterior.
Autoritățile locale au transmis că apa a devenit tulbure și la robinete, fiind în prezent nepotabilă, deși este supusă tratării și nu a revenit încă la parametrii de potabilitate.
În context, distribuitorul de apă potabilă a anunțat un discount de 30% la facturile pentru luna în curs, ca măsură de compensare pentru disconfort.
La o golire controlată anterioară, din 26 noiembrie 2025, scăderea nivelului apei a scos la suprafață epava unui mic vapor turistic, dispărut de zeci de ani, vizibilă în zona centrală a bazinului lacului. Descoperirea a stârnit curiozitatea localnicilor și a readus în atenție istoria turistică a barajului Vidraru.
În cadrul exercițiilor de deversare derulate în toamna acestui an, turbiditatea ridicată a apei a depășit capacitatea de filtrare a stației de tratare, ceea ce a dus la disfuncționalități și la afectarea potabilității apei.
Un prim test a fost realizat pe 29 octombrie, când au fost eliberate gradual cantități diferite de apă pentru a verifica în ce condiții Argeșul poate prelua în siguranță volumele evacuate din lac.
Citește și:
- 11:17 - SURSE: Raed Arafat, audiat la Parchetul Militar într-un nou dosar privind achiziții ale IGAv. Prejudiciu de 1 milion de euro
- 11:11 - Anca Alexandrescu: „Zilele lui Ilie Bolojan sunt numărate”. Premierul „s-a legat cu lanțurile de scaun”, dar PSD este decis să-l dea jos rapid - VIDEO
- 10:53 - Incendiu stins la CET Vest, dar cinci autospeciale rămân la fața locului pentru răcire. Ministrul Energiei: "Instalațiile Transelectrica funcționează normal"
- 08:37 - Vreme rece de 1 Mai: temperaturi sub normal și ploi în sud-est. Cum arată prognoza ANM pe 4 săptămâni
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














