Actualitate· 2 min citire

DSU: 116 LOCALITĂȚI ȘI CAPITALA, AFECTATE DE FENOMENELE HIDROMETEOROLOGICE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

DSU: 116 LOCALITĂŢI ŞI CAPITALA, AFECTATE DE FENOMENELE HIDROMETEOROLOGICE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

DSU: 116 LOCALITĂŢI ŞI CAPITALA, AFECTATE DE FENOMENELE HIDROMETEOROLOGICE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Realitatea de Gorj
Scris de Realitatea de Gorj Publicat: 30 sept. 2024, 10:00

6.014 de persoane, evacuate

Un număr de 116 localități din 29 de județe și Capitala au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice în ultimele 24 de ore, fiind evacuate preventiv 6.014 persoane din 28 de localități din județele Argeș, Brașov, Galați și Vaslui.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, pompierii au intervenit pentru degajarea a 79 copaci și cinci stâlpi de electricitate prăbușiți pe carosabil, fiind avariate 14 autovehicule și două imobile.

''Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat efecte în 116 localități din 29 județe - Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 11 case, 16 curți, 6 beciuri, 4 subsoluri de bloc, 1 instituție publică, 1 depozit operator economic și 12 străzi, cât și pentru degajarea a 79 copaci și 5 stâlpi de electricitate prăbușiți pe carosabil, fiind avariate 14 autovehicule și 2 imobile'', se arată luni dimineață pe pagina de Facebook a DSU.

Au fost evacuate preventiv 6.014 persoane din 28 de localități din județele Argeș, Brașov, Galați și Vaslui. Cele mai multe provin din județul Galați, unde 5.937 de persoane au fost relocate. De asemenea, în județul Vaslui au fost evacuate 60 de persoane, în Brașov (localitatea Budila) șase persoane, în Argeș (localitatea Lerești) 11, iar alte 684 de persoane au refuzat evacuarea, precizează DSU.

În acest interval, o situație deosebită a avut loc în județul Covasna, unde pompierii militari au intervenit în localitatea Ghidfălău pentru salvarea a 11 persoane (8 adulți și 3 minori) care au rămas blocate cu autoturismele pe un drum forestier.

Totodată, circulația maritimă și fluvială este suspendată, iar manevrele în toate porturile din județul Constanța și la Bara Sulina, în județul Tulcea, sunt oprite din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, inclusiv a vântului puternic.

La acest moment, situația la nivel național este sub control și nu sunt raportate situații deosebite.

Avertizările meteorologice rămân în vigoare și în cursul zilei de luni.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News