DOSARUL REVOLUȚIEI DIN 1989, TRIMIS ÎNAPOI LA PARCHET

DOSARUL REVOLUȚIEI DIN 1989, TRIMIS ÎNAPOI LA PARCHET
Decizia ÎCCJ este definitivă
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, vineri, trimiterea înapoi la Parchetul General - Secția Parchetelor Militare a Dosarului Revoluției. Decizia este definitivă. În dosar sunt vizați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu. Magistrații instanței supreme au invocat un viciu procedural.
În majoritate, ICCJ constată că procurorul nu a respectat obligația procedurală de a regulariza rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, ce fusese instituită cu caracter definitiv prin încheierea din 14 iunie 2024 pronunțată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casațe și Justiție, în dosarul nr. 1687/1/2022/a2.
Astfel, Instanța Supremă dispune restituirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare a cauzei privindu-i pe inculpații Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus, trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022, față de inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanța, nefiind posibilă stabilirea obiectului și limitelor judecății.
Astfel, instanța a decis să restituie cauza la Parchet pentru a fi corectată.
MINUTA:
În majoritate, Constată că procurorul nu a respectat obligația procedurală de a regulariza rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, ce fusese instituită cu caracter definitiv prin încheierea din 14 iunie 2024 pronunțată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Cur?i de Casa?e ?i Justiție, în dosarul nr. 1687/1/2022/a2. În baza art. 347 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală dispune restituirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare a cauzei privind pe inculpații Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu, Rus Iosif trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al acestei unități de parchet, față de inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanța, nefiind posibilă stabilirea obiectului și limitelor judecății. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Voiculescu Voican Gelu, în sumă de 636 lei, rămâne în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, după cum urmează: Goițescu Ligia Corina, în sumă de 11.548 lei, Costea Camelia Rodica, în sumă de 11.632 lei, Radu Gabriel, în sumă de 11.660 lei, Țonea Anabela, în sumă de 11.576 lei, Olaru Dan, în sumă de 10.624 lei, Marcu Maria, în sumă de 11.716 lei, Mușat Nadi, în sumă de 11.408 lei, Teodorescu Gabriela, în sumă de 11.716 lei, Ioviță Vasi Lenuța, în sumă de 11.744 lei, Mavhima Elena Viorica, în sumă de 11.828 lei, Toporaș Daniel Valeriu, în sumă de 11.828 lei, Dumitrescu Sorina, în sumă de 11.856 lei, Jitea Florentina, în sumă de 8.892 lei (onorariu parțial), Mărculescu Loredana, în sumă de 11.912 lei, Osiceanu Nicolescu Emilia Louis, în sumă de 11.744 lei, Vasile Mihaela, în sumă de 11.604 lei, Ciobanu Cristina Maria, în sumă de 3.036 lei, Miron Robert Florinel, în sumă de 2.840 lei, Mihai Mariana, în sumă de 2.756 lei, Hangu Popescu Dorin, în sumă de 2160 lei, Bănică Mariana, în sumă de 1620 lei (onorariu parțial), pentru persoanele vătămate, părțile civile și succesorii acestora, rămân în sarcină statului. Admite cererea formulată de partea civilă Sajn Zeljko de decontare a cheltuielilor de transport și cazare, în cuantum de 705 lei și 285 euro. Onorariul cuvenit interpretului de limba sârbă, Vukadinovic Milijana, desemnat pentru partea civilă Sajn Zeljko, cetățean sârb, se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 20 septembrie 2024.
................................... Cu opinia separată a doamnei judecător Elena Barbu, în sensul constatării, în temeiul art.346 alin. (4) din Codul de procedură penală, a legalității sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 29.07.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală ?i în sensul dispunerii începerii judecății de către Curtea de Apel București.
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News


























