Alertă internațională despre versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

Alertă internațională despre versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic
Ozempic trebuie cumpărat doar din surse sigure, la prescrierea unui medic
Ozempic trebuie cumpărat doar din surse sigure, la prescrierea unui medic, şi nu de pe site-uri obscure sau prin intermediul reţelelor sociale.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis o alertă internațională despre versiuni contrafăcute ale Ozempic, destinat bolnavilor de diabet tip 2, dar care a devenit foarte popular în rândul persoanelor care vor să slăbească rapid.
OMS atrage atenția că tratamentele contrafăcute pot reprezenta un risc major pentru sănătate, relatează BBC.
Potrivit organizației, Ozempic trebuie cumpărat medicamentul doar din surse sigure, la prescrierea unui medic, şi nu de pe site-uri obscure sau prin intermediul reţelelor sociale.
Efectele Semaglutidum
Ingredientul activ din Ozempic (Semaglutidum) îi ajută pe pacienții cu diabet de tip 2 să controleze cantitatea de zahăr din sânge.
Injecţia săptămânală transmite creierul că organismul este sătul, astfel că medicamentul îi ajută pe oameni să slăbească, reducând nevoia de a mânca.
Cererea crescută a provocat o penurie în farmacii şi a dus la apariția unei piaţe ilegale.
Loturi contrafăcute de Ozempic au fost descoperite și confiscate în Marea Britanie, SUA şi Brazilia.
OMS a avertizat că unele injecţii contrafăcute ar putea să nu conţină deloc Semaglutidum, iar alte ar putea să conţină alte substanţe, precum insulina, ceea ce duce la efecte ”neprevizibile”.
O versiune mai puternică de Ozempic a fost dezvoltată special pentru scăderea în greutate şi are denumirea comercială Wegovy, disponibilă doar în clinici specializate în reducerea greutăţii din cadrul sistemului sanitar britanic.
Ozempic, retras de pe piața românească
Agenţia Naţională a Medicamentului a anunţat că Ozempic nu va mai fi disponibil în România după data de 1 august.
Măsura vizează toate cele trei concentraţii comercializate şi varianta soluţiei injectabile sub formă de stilou.
Reprezentanţii agenţiei, citaţi de Radio România Actualități, precizează că decizia a fost luată de producător din raţiuni comerciale.
Citește și:
- 17:36 - Probleme uriașe pentru Real Madrid: Thibaut Courtois, OUT 6 săptămâni înaintea meciurilor din Champions League
- 17:13 - Buget uriaș pentru conflict: Trump solicită Congresului 200 de miliarde de dolari pentru a opri războiul cu Iran
- 16:49 - Agent șef de la Penitenciarul Ploiești, acuzat că a luat mită pentru a introduce telefoane și alcool în închisoare
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











