AEP: PÂNĂ VINERI, LA ORA 9,00, AU VOTAT ÎN DIASPORA PENTRU TURUL DOI - 3.352 DE ALEGĂTORI

AEP: PÂNĂ VINERI, LA ORA 9,00, AU VOTAT ÎN DIASPORA PENTRU TURUL DOI - 3.352 DE ALEGĂTORI
Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul www.roaep.ro
Un număr de 3.352 de alegători au votat în diaspora, până vineri, la ora 9,00, pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Votarea a început în străinătate vineri la ora 01,00 (ora României) şi până la ora 9,00 s-au prezentat la urne 324 de cetăţeni români, iar 3.028 de alegători au votat prin corespondenţă, totalul voturilor exprimate în străinătate fiind în prezent de 3.352, conform AEP.
În prima secţie de votare deschisă, în Noua Zeelandă, au votat 22 de cetăţeni români. De asemenea, în Australia au votat 114 alegători români, în Japonia - 77, Thailanda - 29, Coreea - 21, în China - 16, Vietnam şi Filipine câte opt, Malaysia - şapte, India - cinci.
Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul www.roaep.ro.
Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică. AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:26 - Liderii statelor din formatul B9 își afirmă hotărârea “de a construi NATO 3.0, prin promovarea unei Europe mai puternice în cadrul alianței”
- 16:19 - Crucea Roșie Română a lansat un program național de instalare a unor defibrilatoare în spaţii publice
- 15:59 - Restricții pe DN1, între Ploiești și Brașov. Traficul va fi afectat aproape o lună
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














