Județean de Urgență Târgu-Jiu a primit, în ultimele zile, primii refugiați ucraineni cu probleme de sănătate. Două femei au ajuns la Camera de Gardă-Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean, una dintre ele rămânând internată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu, prima pacientă s-a prezentat la Camera de gardă pe data de 7 martie și a fost însoțită de asistentul comunitar al Primăriei Săcelu și un translator.
Femeia, în vârstă de 36 de ani, originară din Kiev, este însărcinată și a manifestat dureri, astfel că a fost adusă la spital.
„Ea avea nevoie de un consult ginecologic și a fost văzută de medicul de gardă, care i-a recomandat tratament. Tânăra nu a avut nevoie de internare”, a menționat Țicleanu.
Cea de-a doua pacientă din Ucraina s-a prezentat la Camera de Gardă pe data de 9 martie din cauza unor probleme ginecologice. Medicul de gardă care a consultat-o a decis că se impune internarea.
În prezent, tânăra de 24 de ani, originară din Cernăuți, se află internată la Secția Obstetrică-Ginecologie.
Spitalele din România oferă asistenţă medicală gratuită pentru refugiaţii ucraineni care au fugit din calea războiului.
Refugiaţii beneficiază de aceleaşi servicii medicale ca asiguraţii români, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi de medicamentele, materialele sanitare, dispozitive medicale şi servicii cuprinse în programele naţionale de sănătate curative.
Sursa: Realitatea de Gorj