Târgu Jiu: Focar de COVID la o secţie a Spitalului Judeţean

Târgu Jiu: Focar de COVID la o secţie a Spitalului Judeţean
Medici şi pacienţi infectaţi
În Secția Medicină Internă I, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu (clădirea de pe strada Progresului), există un focar de infecție SARS CoV-2 în evoluție, atât în rândul personalului secției, cât și în rândul pacienților internați.
Potrivit unui comunicat remis de spital, un medic și doi asistenți depistați pozitivi la coronavirus se tratează la domiciliu, un pacient a fost externat la cerere, fiind în izolare la domiciliu, iar alți trei pacienți pozitivi au fost transferați la Secția Boli Infecțioase.
Internările în această secție vor fi suspendate pe o perioadă de cinci zile, pentru a putea fi luate toate măsurile necesare de limitare a focarului.
„Astfel, în perioada 21 – 26 ianuarie 2022, pacienții care se vor adresa SJU Târgu-Jiu pentru internare la Secția Medicină Internă I, vor fi redirecționați spre Secția Medicină II din clădirea unității situată pe strada Tudor Vladimirescu sau spre alte unități medicale din județul Gorj”, arată reprezentanţii spitalului.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 16:37 - Risc ridicat de avalanșă în masivele montane, la 1.800 de metri altitudine
- 16:35 - Amenzi de peste 6 milioane de lei, date pentru nereguli grave găsite la comercianți din toată țara
- 16:20 - Iranul deschide tranzitul în Strâmtoarea Ormuz pentru navele cu bunuri esențiale
- 16:09 - România, sub presiune financiară uriașă: împrumuturile devin tot mai dificile
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











