Pandurii, remiză la Timișoara: 1-1 cu ACS Poli

pandurii poli
Pandurii Târgu Jiu a prelungit seria de meciuri fără înfrângere în Liga 2 la șase partide, în urma remizei de azi, scor 1-1, pe terenul formației ACS Poli Timișoara, echipă care a retrogradat din prima divizie la finalul sezonului trecut.
Oamenii lui Adrian Bogoi au început mai bine meciul de pe stadionul Electrica din Timișoara, iar golgheterul Pârvulescu a luat la țintă bara transversală în minutul 4. Gorjenii au continuat să controleze jocul și, o jumătate de ceas mai târziu, au trecut în avantaj.George Tudoran a transformat fără emoții lovitura de pedeapsă acordată de arbitrul Flueran din Craiova, după un fault suferit în careu de Vodă.Bucuria Pandurilor n-a ținut însă decât câteva minute. Keita l-a învins pe Mihai Cotolan cu un șut în forță, cu pământul, din afara careului și a stabilit scorul pauzei: 1-1!Avea să se dovedească a fi și scorul final. În partea secundă, gazdele, care veneau după o serie de cinci eșecuri consecutive, au pus presiune pe echipa ”alb-albastră”, însă defensiva gorjeană a rezistat până la final.Astfel, după 9 etape, Pandurii Târgu Jiu a strâns 18 puncte și ocupă locul 4 în clasament, la egalitate cu Academia Clinceni, locul 3, și la un punct în urma Petrolului Ploiești, care e pe doi. Lider este Sportul Snagov, cu 23 de puncte.Pentru gorjeni urmează un meci foarte dificil, pe teren propriu, cu UTA, vineri.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














