Ilie Bolojan admite: ”Nu am avut o constanţă în guvernare. Am improvizat de foarte multe ori”

Ilie Bolojan admite: ”Nu am avut o constanţă în guvernare. Am improvizat de foarte multe ori”
Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că nu a avut o constanţă în guvernare şi a recunoscut că de foarte multe ori a improvizat.
Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că nu a avut o constanţă în guvernare şi a recunoscut că de foarte multe ori a improvizat.
”M-am întâlnit cu premieri din ţările vecine şi mi-au spus că sunteţi al 11-lea premier pe care îl cunosc în România, acelaşi premier dintr-o ţară vecină. Gândiţi-vă că în condiţiile în care ai un an, un an şi jumătate în care ocupi un post de ministru sau de premier sau un post de răspundere, nu ai timpul necesar ca să aplici lucruri serioase, care să aibă efecte pe termen lung. Asta a fost un alt minus al nostru, pentru că nu am avut o constanţă în guvernare. Am improvizat de foarte multe ori şi nu poţi, dacă improvizezi în permanenţă, să ai comportamente pe termen lung, sănătoase, pentru că oamenii se adaptează. Dacă ar fi o stabilitate într-o guvernare, atunci când anunţi nişte măsuri, aparatul public va căuta să le pună în practică, pentru că ştie că acea direcţie va rămâne constantă”, a declarat Ilie Bolojan la un post de televiziune.
Premierul a ținut să precizeze că ”dacă nu este stabilitate într-o guvernare, aparatul public se va uita tot timpul la ceas, mai am şase luni de zile până vor pleca ăştia”. Potrivit premierului, ”acolo unde lucrurile s-au schimbat, oamenii au fost perseverenţi, au dus lucrurile la bun sfârşit, poate cu întârziere, poate cu greutăţi”.
”Asta trebuie să facem la scară mare, guvernările. E foarte important acest lucru”, a menţionat șeful Executivului.
Mai mult, el a afirmat că ”sunt comunităţi în care când treci cu maşina dintr-o parte a ţării noastre, vezi diferenţa. Vezi o localitate în care casele sunt aliniate, vezi anumite reguli de urbanism şi vezi localităţi în care casele parcă sunt aruncate cu furca, în care nu există nicio regulă. Şi îţi dai seama de ce lucrurile arată prost aici. Înseamnă că undeva au fost nişte reguli de urbanism pe care oamenii le-au respectat. În altă parte a fost o dezordine totală şi dezordinea în urbanism şi în reglementări înseamnă dezordine în comportamentul oamenilor”.
Citește și:
- 16:22 - Aproximativ 500 de persoane au fost depistate fără contracte de muncă, într-o singură săptămână. Ministrul Muncii: ”Nu e normal și nu poate fi ignorat”
- 12:43 - Moment de reculegere la începutul ședinței de Guvern, în memoria lui Mircea Lucescu-FOTO
- 10:16 - Bolojan, despre pierderea procesului vaccinurilor anti-COVID: Miniștrii Sănătăţii şi de Finanţe vor declanșa negocieri cu Pfizer şi se vor deplasa săptămâna viitoare în SUA
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











