TRAFIC FEROVIAR TEMPORAR OPRIT PE SECȚIA MĂLNAȘ BĂI - HM BICSADU OLTULUI; UN TREN A DERAIAT

TRAFIC FEROVIAR TEMPORAR OPRIT PE SECȚIA MĂLNAȘ BĂI - HM BICSADU OLTULUI; UN TREN A DERAIAT
La fața locului s-au deplasat echipele de intervenție
Traficul feroviar este temporar oprit pe secția Mălnaș Băi - HM Bicsadu Oltului, din cauza deraierii trenului R 4504 Toplița - Brașov pe linie simplă electrificată, a anunțat, luni, CFR SA.
Administratorul infrastructurii feroviare informează că, în jurul orei 08:20, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504 Toplița - Brașov, remorcat cu locomotiva EA 770, aparținând CFR Călători, a deraiat de la primul boghiu al primului vagon între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului, la km 56+900, pe linie simplă electrificată.
La fața locului s-au deplasat echipele de intervenție de la Sucursala Regionale de Căi Ferate Brașov, care lucrează pentru remedierea situației.
'Personalul feroviar al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov va acorda sprijin tehnic operatorilor de transport în vederea remedierii situației și reluării circulației în condiții de siguranță', precizează CFR SA.
În prezent, este afectată circulația trenului IR 12366 Brașov - Valea lui Mihai, care staționează temporar în stația Sfântu Gheorghe, de la ora 8:44, până la remedierea situației.
AGERPRES
Citește și:
- 08:01 - Guvernul pregătește noi curse de repatriere pentru românii blocați în Orientul Mijlociu, anunță Ilie Bolojan
- 07:55 - Trump îl ironizează pe Keir Starmer după atacurile din Golf: „Vine după ce am câștigat deja”
- 07:51 - Viktor Orban cere explicații privind vehiculele unei bănci ucrainene oprite în Ungaria
- 20:54 - Viktor Orbán, mesaj dur pentru Volodimir Zelenski: „La maghiari nu funcţionează asemenea metode”
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











