Profesorii gorjeni, la cuțite cu Ministerul Educației

profesor
Sindicatul Liber din Învățământ Târgu Jiu acuză Ministerul Educației că a aprobat un spor doar după ce a anulat un alt bonus.
Cadrele didactice din CJRAE (profesori consilieri si profesori logopezi) au rămas fără sporul de 15% acordat pentru activitățile specifice (inclusiv pentru activități cu elevii cu cerințe educaționale speciale), dar le-a fost acordat sporul de 10%, de suprasolicitare neuropsihică, spor care se cuvine de drept acestei categorii.”Prin inversarea celor două sporuri, salariile se diminuează cu 5%. Deși există Decizii ale tribunalelor din țară, care clarifică legalitatea acordării sporului special de 15%, în România modul de aplicare a legislației în vigoare se face în funcție de ceea ce “crede” un ministru sau funcționar al statului și peste noapte, printr-un program de salarizare, se stabilesc modificări", se menționează într-un comunicat al SLI, semnat de președintele Simona Urluescu.Dascălii gorjeni, care au organizat mai multe proteste în ultima vreme, sunt nemulțumiți și de faptul că au primit câștig de cauză în instanță încă din 2011 în cazul sporurilor, însă acestea nu au fost plătite nici până azi.
Citește și:
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











