Pas greșit pentru Pandurii: Doar 1-1 cu ACS Poli Timișoara

pandurii
Pandurii Târgu Jiu a izbutit doar o remiză cu suferinda ACS Poli Timișoara, scor 1-1, în etapa a 28-a din Liga 2.
Gorjenii așteptau o victorie azi, mai ales că zona retrogradării este foarte aproape, la doar câteva puncte. Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru oamenii lui Adrian Bogoi. Tudoran a centrat perfect pentru Blejdea, care a înscris cu calm din fața porții.Chiar și așa, bănățenii, care sunt penultimii în clasament, cu șanse infime de a se salva de la retrogradare, nu s-au dat bătuți. Elevii lui Valeriu Răchită au sperat într-un rezultat pozitiv și după eliminarea lui Calugher, din minutul 73.Doar câteva faze mai târziu, Țîgîrlaș a reușit să egaleze pentru ACS Poli, iar sfârșitul de sezon se anunță a fi unul plin de emoții pentru Pandurii.”Alb-albaștrii” au 4 puncte avans față de ultimul loc retrogradabil, însă până la finalul sezonului mai sunt 10 etape. Pentru ”panduri” urmează trei meciuri foarte grele: la Arad, cu UTA (miercuri), acasă cu Academica Clinceni (sâmbăta viitoare) și apoi pe terenul celor de la Sportul Snagov.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














