CRIZĂ | De mâine, nu se mai pot asigura gărzile, la Spitalul Târgu Jiu

CRIZĂ | De mâine, nu se mai pot asigura gărzile, la Spitalul Târgu Jiu
Spitalul a solicitat ajutorul altor spitale pentru a acoperi deficitul de personal
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu se confruntă cu probleme în asigurarea liniilor de gardă, deoarece patru medici au încetat colaborarea cu unitatea medicală. Spitalul a solicitat ajutorul altor spitale pentru a acoperi deficitul de personal.
Cinci dintre cei șapte medici responsabili de liniile de gardă au încheiat contractele de muncă invocând numărul mare de pacienți și consultările interdisciplinare, precum și tariful de gardă bazat pe salariul din 2018.
Situația a dus la imposibilitatea întocmirii programului de gardă începând cu data de 20 mai.
„În ultima perioadă, doi medici de specialitatea cardiologie au încetat activitatea prin pensionare și doi medici cardiologi vor înceta activitatea prin demisie. La nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, cinci medici din cei șapte care efectuau gărzi au încetat contractele individuale de muncă pentru asigurarea continuității liniei de gardă, începând cu 19.05.2023. Motivele invocate au fost numărul mare de prezentări în Camera de gardă și consulturile interdisciplinare existente la nivelul unității medicale, dar și faptul că tariful de gardă este calculat având la bază salariul din 2018.
Situația existentă a dus la imposibilitatea întocmirii graficului de gardă începând cu data de 20 mai“, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.
Conducerea spitalului a solicitat sprijinul altor unități medicale și a informat autoritățile despre situație.
Spitalul va organiza concursuri pentru ocuparea a trei posturi de medici cardiologi vacante.
În cazul în care nu se găsesc soluții, se va solicita comasarea liniilor de gardă dintre Medicină Internă și Cardiologie conform legislației în vigoare.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














