BOLNAV DE PNEUMONIE, PAPA FRANCISC RĂMÂNE ÎNTR-O STARE "CRITICĂ"

BOLNAV DE PNEUMONIE, PAPA FRANCISC RĂMÂNE ÎNTR-O STARE "CRITICĂ"
Totuși, Suveranul pontif nu a mai suferit vreo criză respiratorie
În vârstă de 88 de ani, iezuitul argentinian a primit transfuzii de sânge, ceea ce a stabilizat scăderea numărului de trombocite.
Spitalizat la Roma din cauza unei pneumonii în urmă cu 10 zile, Papa Francisc rămâne într-o stare „critică” și continuă să primească oxigen cu debit ridicat, a anunțat Vaticanul duminică seară.
Totuși, Suveranul pontif nu a mai suferit vreo criză respiratorie.
„Complexitatea tabloului clinic și necesitatea de a aștepta ca terapiile medicamentoase să își facă efectul impun prudență în privința prognosticului”, se arată în cel mai recent buletin de sănătate publicat de Sfântul Scaun, citat de agenția France Presse (AFP).
În vârstă de 88 de ani, iezuitul argentinian a primit transfuzii de sânge, ceea ce a stabilizat scăderea numărului de trombocite, au precizat reprezentanții Spitalului Gemelli din Roma.
„Cu toate acestea, unele analize de sânge indică o insuficiență renală incipientă, ușoară, aflată în prezent sub control”, au declarat medicii.
„Oxigenoterapia cu debit ridicat se face prin canule nazale”, au adăugat aceștia, precizând că Papa rămâne conștient.
„În cursul dimineții, în apartamentul său amenajat la etajul 10, a participat la Sfânta Liturghie împreună cu cei care îl îngrijesc”, a mai precizat aceeași sursă.
Patriarhul Daniel îi dorește însănătoșire grabnică Papei Francisc.
Într-un mesaj transmis duminică, capul Bisericii Ortodoxe Române spune că se roagă pentru ca Suveranului Pontif să i se vindece suferința, iar el să își reia activitatea pastorală și misionară cât mai curând posibil.
Patriarhul precizează că urările sunt transmise în numele său, al Sfântului Sinod, al clerului și al tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Radio România Actualități.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














