Bărbat ucis în bătaie, într-o piaţă din Târgu Jiu

Bărbat ucis în bătaie, într-o piaţă din Târgu Jiu
Poliţiştii l-au identificat şi pe criminal
Un tânăr în vârstă de 38 de ani, din Târgu Jiu, a fost reţinut de poliţişti după ce l-a omorât în bătaie pe un alt bărbat, în vârstă de 60 de ani, din localitate. Trupul neînsufleţit al victimei a fost găsit, luni dimineaţă, în zona tarabelor de legume din Piaţa „9 Mai” din municipiul gorjean.
Ulterior, cadavrul a fost transportat la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei și stabilirea, cu exactitate, a cauzei decesului.
Marţi, din concluziile expertizei medico-legale, ca urmare a autopsiei dispuse de polițiștii de investigații criminale, a reieșit faptul că moartea bărbatului a fost una violentă.
Ulterior, poliţiştii l-au identificat şi pe criminal, care avusese cu victima un conflict generat pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
„Polițiștii de investigații criminale au continuat cercetările, ocazie cu care a reieșit faptul că, în seara de 26 aprilie a.c., în timp ce victima se afla în zona tarabelor pentru legume din Piața 9 Mai, a fost agresată fizic de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în cadrul unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool.
Urmare a cercetărilor efectuate, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală din ucidere din culpă, în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Gorj.
Bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii a fost identificat de polițisti și a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru audiere, fiind luată față de acesta măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














