Percheziţii în Vâlcea şi Gorj. Descinderi la sediul unor instituţii publice

Percheziţii în Vâlcea şi Gorj. Descinderi la sediul unor instituţii publice
19 perchezitii sunt la sediul unor instituții publice
33 percheziții domiciliare au loc, luni dimineață, pe raza județelor Vâlcea și Gorj, dintre care 19 la sediul unor instituții publice – infracțiuni de corupție, delapidare, fals și infracțiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, este vorba despre o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, delapidare, fals și infracțiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui, fapte săvârșite în perioada 2021 – 2022.
Activitățile vizează și un agent de poliție care administrează o firmă al cărei obiect de activitate constă în comercializarea de cărbune și material lemnos.
„În cursul zilei de astăzi, 28 noiembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează 33 percheziții domiciliare pe raza județelor Vâlcea și Gorj, din care 19 sunt la sediul unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane”, arată anchetatorii.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, IGPR – Direcția Operațiuni Speciale, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea și Gruparea de Jandarmi Mobilă Frații Buzești Craiova.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:27 - Caz șocant în Constanța: o fetiță a murit în ambulanță după ce i s-a făcut rău acasă
- 17:48 - Escaladare majoră: Trump dă ordin Marinei SUA să lovească navele suspecte din Strâmtoarea Ormuz
- 17:16 - Zelenski respinge „aderarea simbolică” a Ucrainei la UE: „Merită statut deplin, nu de fațadă”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News













