Trei persoane au ajuns la spital, noaptea trecută, după ce autoturismul în care se aflau a derapat, a părăsit partea carosabilă şi a lovit mai mulţi copaci de marginea drumului. Evenimentul rutier s-a petrecut în cartierul Bârseşti din Târgu Jiu.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Gorj, precum şi 3 ambulante din cadrul SAJ Gorj.

În urma impactului, au rezultat trei victime dintre care una inconştientă, dar cu semne vitale.

„Este vorba despre o persoană de sex feminin în vârsta de 17 ani şi două persoane de sex masculin în vârstă de 20 şi 22 de ani. Persoana inconştientă era conducătorul auro, băiatul în vârstă de 22 se ani. Victimele au primit primul ajutor calificat la faţa locului, iar ulterior au fost transportate la UPU Târgu Jiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.

Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar, în urma evenimentului rutier.

„La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D Bârsești, din direcția Târgu-Jiu-Lelești a părăsit partea carosabilă și a lovit un copac.

În urma evenimentului conducătorul auto a fost rănit grav, iar doi pasageri au fost răniți ușor, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Gorj.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentBobby Păunescu îl face K.O. pe REZERVISTUL Sorin Oancea. Pionul Statului Paralel, deconspirat
Articolul următorTârgu Jiu: Ambulanţă aflată în misiune, lovită de o autocisternă