Accident la concursul de rafting pe Jiu. Poliţiştii au deschis dosar pentru ucidere din culpă

Accident la concursul de rafting pe Jiu. Poliţiştii au deschis dosar pentru ucidere din culpă
Potrivit poliţiştilor, concursul era organizat de o firmă din Cluj
Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis de poliţiştii din Gorj, în urma accidentului petrecut sâmbătă, pe râul Jiu, când trei bărci gonflabile s-au răsturnat, la un concurs de rafting, iar un bărbat şi-a pierdut viaţa.
Potrivit poliţiştilor, concursul era organizat de o firmă din Cluj.
„La data de 2 aprilie a.c, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe albia râului Jiu, s-ar fi răsturnat 3 bărci gonflabile, cu mai multe persoane care practicau rafting.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în urma unei activități de rafting, organizată de către o societate comercială, din județul Cluj, un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Sibiu, care se afla într-una dintre bărcile răsturnate, a fost adus la mal, iar în urma manevrelor de resuscitare, efectuate de către echipajul medical prezent la fața locului, a fost constatat decesul bărbatului.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Gorj.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











