Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna gorjeană Drăgotești, a ajuns în arestul poliției, după ce a încălcat un ordin de protecție provizioriu emis pe numele său.

Bărbatul fusese evacuat cu forța din locuință, după ce a agresat-o de mai multe ori pe soția sa, în vârstă de 63 de ani. Femeia fusese amenințată cu moartea și alergată cu un par prin gospodărie.

Soțul nu s-a liniștit nici când polițiștii au ajuns la fața locului, iar aceștia i-au interzis să se apropie a mai puțin de 50 de metri de femeie. Chiar și așa, la scurt timp după plecarea polițiștilor, bărbatul a intrat în casă peste femeie, ajungând, în cele din urmă, în arest.

Bărbatul reclamă că obișnuiește să consume băuturi alcoolice alături de soția sa, iar, uneori, el este cel agresat.

Acum, bărbatul nu are voie să se mai apropie de casă și de soția sa la o distanță mai mică de 30 de metri, interzicându-i-se și orice fel de comunicare cu victima, pe o perioadă de trei luni.

Articolul precedentAccident teribil în Gorj!
Articolul următorDouă grădinițe noi în Gorj: Fiecare costă peste 1 milion de lei