Patru percheziţii au fost desfăşurate, marţi, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Gorj, în judeţele Gorj (3) și Hunedoara (1), într-un dosar ce vizează evaziunea fiscală, privind comercializarea de cherestea, fără să se înregistreze în contabilitate toate veniturile realizate.

Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate în vederea continuarea cercetărilor documente care urmează să facă obiectul cercetărilor și s-a procedat la inventarierea materialului lemnos identificat la două depozite.

Prejudiciul în cauză este de peste 300.000 de lei, polițiștii continuând cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

“Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și a polițiștilor din cadrul IPJ Hunedoara”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Gorj.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentGorj: Încă o localitate în care se închid restaurantele şi cafenelel din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 82. Drumul spre iad, pavat cu bune intenții