Administrația locală din comuna Turburea a depus spre finanțare la Compania Națională de Investiții un proiect pentru construirea unui bazin de înot didactic.

Acesta ar urma să fie realizat în satul Poiana, iar primarul Ion Bîrcă spune că ștrandul va fi administrat de Primărie, urmând să fie folosit de elevi.

”Proiectul este pe listă, însă nu se pot da aprobările pentru că nu sunt bugetele aprobate. Eu am certitudinea că vom obține finanțarea pentru realizarea bazinului de înot didactic. Vor fi profesori care vor învăța copiii. O să avem colaborări cu școala, să facă chiar orele de sport la bazin. În zilele de week-end, vara, vom stabili o taxă pentru a-l putea folosi toți cetățenii din comună care doresc”, a declarat, pentru ”Pandurul”, Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.

Bazinul de înot de la Turburea, care ar putea fi gata anul viitor, va costa 6,5 milioane de lei.

Articolul precedentUn bucureștean a fost reținut în Gorj pentru fraude bancare
Articolul următorPrimăria Novaci amendată pentru gunoaiele de pe Transalpina