Primăria Târgu-Jiu a scos la licitație lucrarea privind amenajarea parcului de 12 hectare din cartierul Narciselor, proiect în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. 

Ofertele pot fi depuse până pe 31 august, anunță edilul Marcel Romanescu.

Investiția va fi realizată cu fonduri europene.

„Invit, ca de fiecare dată în astfel de situații, firmele din Gorj și mai ales cele din Târgu-Jiu să depună oferte la licitația organizată pentru amenajarea zonei de agrement din Narciselor! Preferăm societățile locale pentru că vorbim de aproape 3 milioane de euro, bani din fonduri europene, destinați exclusiv amenajării acestui uriaș parc ce se va întinde pe 12 hectare. Ofertele se pot depune până pe 31 august, iar câștigătorul licitației va trebui să se ocupe de execuția lucrărilor de amenajare, dar și de dotările necesare” a scris Romanescu pe pagina de Facebook.

Spațiile verzi sunt foarte mari, însemnând 10 hectare de gazon, 2500 de arbori din specii de valoare, totul dotat cu sistem de irigații care să acopere întreaga suprafață.

Vor fi 10.000 metri pătrați de alei, un loc de joacă de 650 de metri pătrați, amfiteatru în aer liber de 1300 de metri pătrați, un punct de informare și de închiriat biciclete, iar iluminatul va fi asigurat de un sistem modern, cu 200 de stâlpi.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedent100% | Caz HALUCINANT: Halva cu… SĂPUN și fistic, pe raftul magazinelor din România – Care sunt explicațiile
Articolul următorFranţa, Spania şi Grecia, în ZONA ROŞIE de duminică noaptea