Pandurii încheie anul cu o înfrângere: 1-3 cu FC Argeș

pandurii
Pandurii Târgu Jiu a pierdut ultimul meci al anului: 1-3 la Pitești, cu FC Argeș. Gorjenii ocupă un loc de mijlocul clasamentului după a doua etapă a returului în liga secundă.
Victorioși etapa trecută pe teren propriu în fața băcăuanilor de la Aerostar (2-0), oamenii lui Bogoi au făcut o primă repriză bună în Trivale, când au avut mai multe oportunități de a marca.După ce gazdele au deschis scorul din penalty, prin Buhăescu, ”alb-albaștrii” au egalat prin Tudoran, care a punctat cu un șut frumos, de la marginea careului. Fără suspendatul Pârvulescu, golgheterul echipei, Pandurii a avut șansa golului de 2-1 prin Nshiah, însă puternicul atacant francez a tras peste poartă.Echilibrul s-a rupt în minutul 66, când portarul Cotolan a scăpat mingea din mâini și printre picioare la un șut telefonat al aceluaiși Buhaescu. Scorul final a fost stabilit cu un sfert de oră înainte de final, de Nilă.Gorjenii vor termina anul cel mai probabil pe locul 9, putând fi depășiți doar de UTA, cu care se află oricum la egalitate de puncte. ”Pandurii” au strâns 28 de puncte în primele 21 de meciuri disputate în acest sezon și sunt la 9 puncte distanță de ultimul loc retrogradabil.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














