Primarul din Târgu Jiu iese din izolare, după două săptămâni

Primarul din Târgu Jiu iese din izolare, după două săptămâni
Romanescu a fost izolat la domiciliu după ce a intrat în contact cu un salariat al Aparegio, testat pozitiv
După două săptămâni, primarul Marcel Romanescu va ieși din perioada de izolare. Vineri, edilul se întoarce la birou.
Romanescu a fost izolat la domiciliu după ce a intrat în contact cu un salariat al Aparegio, testat pozitiv pentru Covid 19. Edilul și-a făcut însă testul și a ieșit negativ. De vineri dimineață, primarul a anunțat că se va întoarce la birou, potrivit pandurul.ro.
În ultimele zile, atribuțiile sale au fost preluate de viceprimarul Adrian Tudor deși, în primă fază, viceprimarul Aurel Popescu a fost desemnat pentru acest lucru. Și el a fost izolat la domiciliu pentru două săptămâni după ce a intrat în contact cu directorul Edilitara, Alexandru Zaharia, care a fost testat pozitiv pentru SARS CoV2.
„Îmi era dor de legătura cu cetățenii. Îmi era dor de politică, de administrație. Am stat 14 zile izolat la țară. M-am mutat în satul Rugi. La noapte (n.r. joi), la 24, mă voi deplasa în Târgu Jiu și dimineață (n.r. vineri), îmi voi relua activitatea la Primăria Târgu Jiu”, a declarat primarul Romanescu, la Radio Infinit.
Alături de Romanescu, vor reveni la birou și ceilalți directori care au fost autoizolați acasă în ultimele zile.
„Toți ceilalți colegi din cadrul primăriei, exceptându-l pe domnul Zaharia care este internat, toți ceilalți sunt în stare foarte, foarte bună. Am ținut legătura permanent cu ei în această perioadă și, de vineri, revenim toți la birou. Mai puțin domnul Zaharia. În câteva zile, însă va reveni și dânsul la conducerea societății Edilitara. Și dumnealui, și soția sunt în condiții foarte bune. Vor mai fi testați încă o dată”, a mai spus Romanescu.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 10:35 - O nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni săptămâna viitoare
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














