RUSIA PREGĂTEȘTE O IMIXTIUNE FĂRĂ PRECEDENT ÎN ALEGERI, ATENȚIONEAZĂ MAIA SANDU

RUSIA PREGĂTEȘTE O IMIXTIUNE FĂRĂ PRECEDENT ÎN ALEGERI, ATENȚIONEAZĂ MAIA SANDU
„Rusia vrea să controleze din toamnă Republica Moldova"
Președinta Maia Sandu a atenționat că Rusia are intenția de a se implica în alegerile parlamentare din 28 septembrie, subliniind că riscurile de securitate la adresa Republicii Moldova sunt foarte mari.
Într-o conferință de presă, susținută după ședința Consiliului Suprem de Securitate, care a avut ca temă „Combaterea manipulării informaționale și a ingerințelor străine în procesul electoral”, Maia Sandu a accentuat că instituțiile statului trebuie să fie pregătite pentru a contracara implicarea Rusiei.
„Rusia vrea să controleze din toamnă Republica Moldova și pregătește o imixtiune fără precedent în alegerile din septembrie. Riscurile asupra ordinii publice și a securității sunt mari și toate instituțiile, dar și societatea trebuie să conștientizeze pericolul și să ne protejăm. Kremlinul pregătește investiții în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament cu scopul de a obține controlul asupra puterii în R. Moldova”, a spus Maia Sandu.
Președinta s-a referit și la curentul suveranist care a apărut în Republica Moldova.
„Așa-zisul curent suveranist, care nu are nimic în comun cu suveranitatea țării noastre, are ca sarcină promovarea alternativei de dezvoltare a R. Moldova prin subordonarea țării noastre intereselor Federației Ruse”, a afirmat Maia Sandu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:29 - Caz șocant: o tânără, obligată să se prostitueze și după arestarea agresorului. Cum o controla din spatele gratiilor
- 13:03 - Scandal în Guvern: Oana Gheorghiu acuză PSD că blochează reforma companiilor de stat
- 12:12 - „Los blancos” își recuperează creierul din mijloc: Toni Kroos, readus la Real Madrid într-un rol-cheie
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News













