Pedepse mai aspre pentru profesorii care își abuzează sexual elevii. Legea a fost promulgată

Pedepse mai aspre pentru profesorii care își abuzează sexual elevii. Legea a fost promulgată
Dacă un profesor comite astfel de abuzuri, pedeapsa se majorează cu o treime
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care completează Codul penal şi care permite pedepsirea mai drastică a profesorilor care îşi abuzează sexual elevii sau studenţii.
Modificarea Codului penal a fost făcută în sensul în care, dacă un profesor comite astfel de abuzuri, pedeapsa se majorează cu o treime. Tot ieri, şeful statului a promulgat legea prin care mai multe categorii de persoane vulnerabile vor primi anul viitor sprijin financiar pentru compensarea costurilor legate de achiziţia şi montarea aparatelor de măsurare a consumului individual de apă caldă şi căldură.
Ajutorul va fi acordat pe un card de energie şi va fi de cel mult 750 lei. Condiţia este ca imobilul să fie racordat la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, iar montarea dispozitivelor să fie făcută de o societate autorizată.
Citește și:
- 17:58 - Tragedie în comuna Averești: băiat de 16 ani suspectat că și-a omorât prietenul de 24 de ani
- 16:38 - Demisie la vârful securității SUA: șeful contraterorismului pleacă în semn de protest față de conflictul cu Iranul
- 16:07 - Tragedie în Constanța: o femeie a murit după ce a căzut de la etaj. Poliția a deschis o anchetă
- 15:28 - Dani Mocanu rămâne după gratii: Curtea Supremă a respins definitiv recursul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











