Pandemia a influențat turismul. Mii de turiști au ajuns pe pârtia de la Rânca

Pandemia a influențat turismul. Mii de turiști au ajuns pe pârtia de la Rânca
De la începutul lunii și până în prezent
Rânca, vizitată de un număr mare de turiști anul acesta. Stratul consistent de zăpadă din zona montană a adus pe pârtie mii de iubitori ai sporturilor de iarnă.
Pandemia a influențat turismul. Mii de turiști au ajuns pe pârtia de la Rânca de la începutul lunii și până în prezent.
Unii dintre aceștia au ales și școala de schi și snowboard, apelând la instructori de schi pentru a se iniția în sporturile iernii.
"Anul acesta am sesizat un număr foarte mare de turiști la Rânca. Pandemia nu le- a permis oamenilor să plece în alte zone din țară sau în străinătate și au venit la Rânca. Ne așteptăm ca numărul turiștilor să crească acum, de sărbători", sunt de părere cabanierii și instructorii de ski, care au lucrat intens de la prima ninsoare.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











