O VARĂ DE NEUITAT PENTRU COPIII. MAREA, DESCOPERITĂ PENTRU PRIMA DATĂ

O VARĂ DE NEUITAT PENTRU COPIII. MAREA, DESCOPERITĂ PENTRU PRIMA DATĂ
Amintiri de neuitat pentru 100 de copii din medii vulnerabile
Vacanța de vară se încheie cu amintiri de neuitat pentru 100 de copii din medii vulnerabile, beneficiari ai programelor Organizației Umanitare CONCORDIA, care între 4 și 8 septembrie participă la o tabără pe litoral, în stațiunile Jupiter și Neptun. Inițiativa face parte din proiectele de responsabilitate socială ale Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Copiii se bucură de cazare în regim all inclusive la hotelurile Recif Neptun și Tismana All Inclusive Family Club Jupiter, dar și de un program bogat de activități educative și recreative. Printre acestea se numără: aventuri în Paradis Land Neptun, tur ghidat la Cetatea Histria, ateliere creative la La Colibe Corbu și Moara Veche, descoperirea centrului vechi al Constanței.
„Organizăm cu mare bucurie o nouă tabără la mare pentru copiii cu posibilități materiale reduse, cu speranța că timpul petrecut aici le aduce energie și amintiri frumoase pentru noul an școlar”, a declarat Alin Burcea, președintele ANAT.
La rândul său, Aurelian Marin, prim-vicepreședinte ANAT, a subliniat importanța diversității activităților: „Îi implicăm pe copii în programe de divertisment și excursii, pentru ca experiența lor să fie una complexă și memorabilă.”
Pentru CONCORDIA, parteneriatul are o valoare aparte. „O tabără înseamnă mult mai mult decât câteva zile la mare, pentru mulți dintre copiii noștri este prima dată când văd marea. ANAT aduce o schimbare reală în viețile lor”, a spus Nicoleta Golai, director adjunct al organizației.
Fondată în 1991, Organizația Umanitară CONCORDIA sprijină copii, tineri și familii aflate în dificultate, prin programe sociale și educaționale, formare profesională și servicii de integrare socio-profesională.
Tabăra de la mare completează astfel șirul inițiativelor ANAT dedicate copiilor defavorizați și arată cum parteneriatele dintre mediul privat și organizațiile umanitare pot aduce bucurie, speranță și șansa la normalitate.
Citește și:
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
- 10:38 - Reacție de la Cotroceni, după ce Israel și SUA au atacat Iranul. ”Sunt în contact permanent cu Ambasada noastră în Teheran”
- 10:36 - Proiectul pentru montarea de lifturi la blocurile de patru etaje dinainte de 1990 merge mai departe. Când va fi votat în Senat
- 10:35 - Ce mașini sunt cele mai „umblate” la kilometraj în România. Un studiu arată mărcile cele mai afectate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











