O NOUĂ EDIŢIE TEZAUR A ÎNCEPUT LUNI, CU DOBÂNZI DE PÂNĂ LA 7,90%

O NOUĂ EDIŢIE TEZAUR A ÎNCEPUT LUNI, CU DOBÂNZI DE PÂNĂ LA 7,90%
Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu
Cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR este lansată luni de Ministerul Finanțelor.
În perioada 7 iulie - 1 august 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 7%, 7,50%, respectiv, 7,90%.
Titlurile de stat pot fi cumpărate între 7 şi 30 iulie 2025, prin platforma Ghişeul.ro, între 7 şi 31 iulie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului, între 7 iulie şi 1 august 2025 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului şi între 7 şi 31 iulie în mediul urban şi 7 şi 30 iulie în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Începând cu luna martie, Ministerul Finanţelor a lansat prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat.
Citește și:
- 11:58 - Iranul refuză „masa predării” a lui Donald Trump: „Avem noi cărți pe câmpul de luptă”
- 11:54 - România, lovită de o răcire bruscă: sunt anunțate ploi și lapoviță. Directorul ANM : „O vreme mai rece decât în mod obișnuit!”
- 11:17 - SURSE: Raed Arafat, audiat la Parchetul Militar într-un nou dosar privind achiziții ale IGAv. Prejudiciu de 1 milion de euro
- 11:11 - Anca Alexandrescu: „Zilele lui Ilie Bolojan sunt numărate”. Premierul „s-a legat cu lanțurile de scaun”, dar PSD este decis să-l dea jos rapid - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














