O FEMEIE DE 25 DE ANI, DEPISTATĂ CU ACTE FALSE PE AEROPORTUL OTOPENI

O FEMEIE DE 25 DE ANI, DEPISTATĂ CU ACTE FALSE PE AEROPORTUL OTOPENI
Femeia voia să scoată din țară 3 copii minori
Polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Henri Coandă au depistat o femeie care încerca să călătorească în Italia împreună cu trei minori, folosind procuri notariale falsificate, motiv pentru care i s-a interzis ieșirea din țară și a fost deschis un dosar penal.
"În data de 16 mai 2025, în jurul orei 19:00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă București au identificat, în zona terminalului Schengen, o femeie în vârstă de 25 de ani, care intenționa să se deplaseze în Italia – Torino, însoțită de trei minori, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani", informează Poliția de Frontieră într-un comunicat remis sâmbătă,
În urma verificărilor, s-a stabilit că femeia este mama biologică a doi dintre copii, iar cel de-al treilea este nepotul acesteia. Pentru a justifica dreptul de a călători în afara țării împreună cu minorii, femeia a prezentat două procuri notariale, semnate aparent de părintele care nu o însoțea.
Având în vedere existența unor suspiciuni privind autenticitatea documentelor, polițiștii de frontieră au procedat la verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că procurile notariale prezentate erau falsificate. Persoana în cauză a declarat că ar fi primit documentele de la tatăl unuia dintre copii și că nu ar fi avut cunoștință despre caracterul fals al acestora.
Ca urmare a celor constatate, nu s-a permis ieșirea din țară a celor patru persoane, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului competent, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
"Reamintim faptul că, chiar și după integrarea României în spațiul Schengen, cetățenii români minori și însoțitorii acestora trebuie să aibă asupra lor aceleași documente care erau necesare și înainte de aderare", atrag atenția polițiștii de frontieră.
Citește și:
- 16:11 - Escrocherie telefonică în Județul Neamț: o femeie a pierdut aproape 50.000 de lei după un apel capcană
- 15:42 - Pedro Sánchez îl sfidează pe Donald Trump: „Nu războiului în Iran”
- 15:22 - Gabriel Oprea lansează volumul de memorii „Am refuzat să-mi trădez țara”
- 14:48 - NATO a doborât o rachetă balistică lansată de Iran înainte să ajungă spre spațiul aerian al Turcia
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











