MODIFICĂRI IMPORTANTE LA CODUL RUTIER

MODIFICĂRI IMPORTANTE LA CODUL RUTIER
Modificările din noul Cod Rutier intră în vigoare din toamnă
Modificările din noul Cod Rutier intră în vigoare din toamnă, iar șoferii trebuie să știe că unele modificări importante le pot aduce amenzi și sancțiuni semnificative. Este vorba de prevederea potrivit căreia polițiștii îi vor putea amenda pe contravenienți în baza înregistrărilor făcute nu doar de camerelor de supraveghere stradale, ci și de la bordul mașinilor.
Comportamentul agresiv la volan, încălcarea marcajelor sau trecerea pe culoarea roșie a semaforului, toate vor putea fi probate şi sancționate cu ajutorul camerelor de supraveghere.
Există totuși şi câteva reguli pe care trebuie să le respecte filmarea, în aşa fel încât să poată fi folosită.
Dacă în situația în care șoferul a comis o ilegalitate surprinsă de camerele de supraveghere montate de primărie sau de CNAIR procedurile sunt relativ simple, atunci când probele video vin de pe camere de bord sau telefoanele mobile ale unor participanți la trafic lucrurile se complică.
Astfel de filmări vor putea fi încărcată pe o platformă pusă la dispoziție de Poliția Rutieră.
În ambele situații, Conform reprezentanților Inspectoratului General de Poliție, în baza unor astfel de probe video pot fi constatate doar 6 abateri: depășirea vitezei legale, depășirea coloanei de vehicule oprite la semafor sau la trecerea cu calea ferată, nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi, nerespectarea indicațiilor semaforului și a regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată, precum și comportamentul agresiv în trafic.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News










