Mesaj de la Ilie Bolojan: performanțele elevilor la FIRST Tech Challenge și succesul lui Cristi Chivu, motive de mândrie națională

Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a transmis luni un mesaj de felicitare echipelor de elevi care au reprezentat România la campionatul mondial de robotică FIRST Tech Challenge, desfășurat la Houston, dar și antrenorului Cristi Chivu, după câștigarea titlului în Italia.
Într-o postare publicată pe Facebook, șeful Guvernului a evidențiat rezultatele remarcabile obținute de tinerii români într-una dintre cele mai importante competiții de robotică dedicate elevilor la nivel global.
România a fost reprezentată cu succes de patru echipe care au urcat pe podium:
Velocity, de la Liceul „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila – campioană mondială
Heart of RoBots, de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău – locul al doilea
Quantum Robotics, de la Liceul Internațional de Informatică din București – locul al treilea
AiCitizens, de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani – locul al patrulea
Premierul a subliniat că aceste rezultate, alături de performanța lui Cristi Chivu, care a devenit primul antrenor român campion în Italia, demonstrează potențialul ridicat al românilor.
"RESPECT PENTRU PERFORMANŢĂ! Felicitări reprezentanţilor României care ne-au dat motive de bucurie în ultimele zile! Patru echipe de tineri români sunt printre câştigătorii campionatului mondial de robotică «FIRST Tech Challenge» din Houston, SUA, una dintre cele mai importante competiţii de acest gen pentru elevi din lume", a scris Ilie Bolojan.
"De asemenea, duminică seara, Cristian Chivu a devenit primul antrenor de fotbal român care câştigă Campionatul Italiei. Sunt noi confirmări că românii pot performa la cel mai înalt nivel prin seriozitate, pasiune şi profesionalism. Hai România!", a mai transmis premierul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Anca Alexandrescu, înainte de moțiune: „Bolojan e un dictator, se agață cu disperare de putere!”
- 11:18 - Semnal de alarmă în UE: Kaja Kallas cere consolidarea rolului european în NATO după decizia SUA
- 10:45 - Fugarul Sebastian Ghiță, somat să explice falimentarea Realitatea Media: proces crucial în instanță pe 17 iunie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














