Educatoarele de la o creșă din Bumbești Jiu ar fi bătut și sedat un copil

copil
O mamă în vârstă de 22 de ani s-a plâns polițiștilor că fiica sa ar fi fost maltratată și sedată la creșă.
Mama a aflat despre întâmplare chiar de la fiica sa, în vârstă de doi ani și jumătate. Aceasta ar fi fost forțată să bea un sirop care provoacă somnolență și, potrivit mamei, nu doar fiica sa ar fi fost supusă la acest tratament.Fetiției i-au fost făcute analize, iar rezultatele urmează să vină de la București în câteva zile.Polițiștii au deschis o anchetă, cazul intrând și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Gorj.”În cauza a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Jiu”, a comunicat IPJ Gorj.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











