Cod Galben de ninsori și furtuni în nordul Gorjului

vijelie
Meteorologii au emis două avertizări de Cod Galben de instabilitate atmosferică în mai mult de jumătate din județele țării, printre care și zona de nord a Gorjului.
Începând din această noapte, în zona montană și sub-montană a județului Gorj, se vor înregistra următoarele fenomene: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică și precipitații predominant sub formă de ninsoare la munte.În zonele montane, iar trecător și în Transilvania și Subcarpații Moldovei, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. La altitudini de peste 1500 de metri vântul va avea intensificări de peste 70-80 km/h spulberând zăpada.În intervalul menționat în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 50-60 l/mp. Aversele vor mai fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină.Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marți (7 mai) local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 și 65 km/h.Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată țara.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














