Vecinii de bloc ai lui Constantin Tănăsoiu, șeful Poliției Mătăsari, au sesizat Inspectoratul Județean de Poliție, după ce ar fi fost terorizați de acesta.

Potrivit Gorj-Domino, Tănăsoiu s-ar fi îmbătat și a bătut cu pumnii și picioarele în toate ușile garsonierelor de pe scara unde locuiește.

Polițistul este acuzat că ar fi spart ușa unui locatar din bloc, intrând abuziv cu pistolul din dotare peste familia proprietarului. Incidentul ar fi avut loc în toamna anului trecut.

„Vă pot spune că îmi este teamă de el, deoarece consumă în mod exagerat alcool și apoi vine și bate cu pumnii și picioarele în toate ușile garsonierelor, pe scara unde locuim. Așa a procedat și în toamna anului 2018 când, zdravăn băut, a intrat pe scara unde locuim în blocul G1, sc.2, a lovit cu picioarele în ușa locuinței vecinului nostru Străinu Cioclei Laurențiu de la apartamentul 5 și, cu toate că ușa era metalică, a dat cu picioarele în ea până a spart-o. A pătruns cu pistolul în locuința vecinului nostru Stăinu Cioclei Laurențiu, speriindu-i soția și copiii. A refuzat să părăsească locuința acestora, după care, ca să nu plece cu mâna goală, după un timp cât aceștia îl rugau și implorau să părăsească garsoniera, le-a furat încălțămintea din casă și a urcat cu ea în garsoniera sa”, se precizează în sesizarea înregistrată la IPJ Gorj.

Articolul precedentPolițistul gorjean acuzat de furt în Germania, eliberat! Au greșit nemții!
Articolul următorVictorie de moral pentru Pandurii: 2-0 cu CS Hunedoara