Inaugurat în urmă cu doar câteva luni, refugiul Scărișoara din Munții Godeanu, construit din materiale reciclate, va fi reconstruit.

Refugiul fusese inaugurat anul trecut, în noiembrie, însă nu a rezistat prea mult în fața vântului puternic din această iarnă.

O să se refacă, este problema constructorului. A ales o soluție care s-a dovedit că nu a fost cea mai bună. I-a fost impusă de cei care administrează parcurile naționale și care au cerut ca acest refugiu să fie făcut din materiale ecologice. Trebuie să găsească o soluție, de comun acord cu administratorii Parcului Național, astfel încât să corespundă și cerințelor pe care aceștia le impun, precum și elementelor de siguranță pe care le impunem noi”, a declarat, pentru ”Pandurul”, Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.

Investiția inițailă pentru realizarea refugiului a fost de 10.000 de euro.

Refugiul Scărişoara se află la granița Parcurile Naţionale Retezat şi Domogled Valea Cernei, între județele Hunedoara și Gorj.

Articolul precedentCu cine se bat gorjenii pentru un loc în Liga a III-a
Articolul următorUn tânăr gorjean a delapidat o casă de pariuri