Alimentarea cu apă a stațiunii montane Rânca ar putea fi afectată de unele probleme, mai ales că patronii cabanelor așteaptă un număr-record de turiști în această iarnă.

”La Rânca urmează să ajungă în perioada imediat următoare câteva zeci de mii de turişti, iar lipsa apei poate deveni iarăşi o problemă, aşa cum a fost în 2015, dacă nu se iau măsuri urgente. Cele două bazine au câte 75 de tone fiecare și aparţin de zona Novaci, sunt goale şi neizolate. Sitele la captare sunt colmatate, iar în bazine nu picură nimic. Singura sursă de apă actualmente este reprezentată de bazinele din zona Baia de Fier, care, însă, sunt cam jumătate pline şi, cu şanse mari, nu vor asigura întreg consumul în perioada de vârf“, a declarat un proprietar de pensiune din Rânca, citat de Gazeta de Sud.

În cazul în care apa este insuficientă, mulți turiști cer să plece acasă, iar hotelierii sunt obligați să restituie banii încasați.

Mai mult, la Rânca nu s-a rezolvat încă problema canalizării, care a fost realizată pe fonduri europene, însă nu este funcțională.

Articolul precedentIzolați în nămeți. Autoritățile gorjene: ”Nu rupem utilajele pentru trei familii”
Articolul următorSingurul oraș din Gorj care nu a împodobit bradul de Crăciun