După evoluțiile încântătoare cu Farul și Ripensia, Pandurii Târgu Jiu țintește o nouă victorie pe teren propriu, vineri (ora 16:00), în fața grupării UTA, în etapa a 10-a din Liga 2.

Dacă gorjenii au reușit un start de sezon peste așteptări, având cel mai bun atac din divizie, alături de Academica Clinceni, și ocupând locul 4 în clasament, arădenii – care au ambiții de promovare – sunt abia pe locul 9, la cinci puncte în urma Pandurilor.

Remiza de la Timișoara, 1-1 cu ACS Poli, a pus capăt unei serii de trei victorii pentru oamenii lui Adrian Bogoi, printre care două succesuri excelente pe teren propriu, 5-3 cu Farul Constanța și 5-2 cu Ripensia Timișoara, în timp ce UTA vine la Târgu Jiu cu trei înfrângeri consecutive în spate.

”Cu Baloteştiul (0-2) am stat în ghete doar o repriză. La Târgu Jiu, dacă nu vom fi atenţi, vom lua multe”, a avertizat antrenorul oasepților de vineri, Ionuț Popa.

Acesta a lăudat parcursul Pandurilor și s-a plâns de condițiile de la clubul său:

”Întâlnim o echipă valoroasă, care a suferit un singur eşec, la Ploieşti, şi care în jocurile de pe teren propriu a înscris multe goluri. Pandurii şi-a păstrat scheletul de jucători de anul trecut, câtă vreme la UTA mai găsim doar doi titulari din precedentul sezon. Omogenitatea face de multe ori diferenţa. UTA nu are nimic. Nu avem nutriţionist, kinetoterapeut, psiholog. Ne-a părăsit maseurul, antrenorul cu portarii Dan Ţapoş m-a anunţat că vrea să plece şi el. Mâine-poimâine rămân singur”, a mai spus Ionuț Popa.

Biletele la meciul de pe terenul sintetic de lângă Stadionul Muncipal din Târgu Jiu costă 10 lei.

Articolul precedentBradul de 100.000 de euro de la Târgu Jiu nu mai e pe placul Primăriei
Articolul următor50 de președinți de secții de votare din Gorj au spus ”pas” referendumului