Pandurii Târgu Jiu a prelungit seria de meciuri fără înfrângere în Liga 2 la șase partide, în urma remizei de azi, scor 1-1, pe terenul formației ACS Poli Timișoara, echipă care a retrogradat din prima divizie la finalul sezonului trecut.

Oamenii lui Adrian Bogoi au început mai bine meciul de pe stadionul Electrica din Timișoara, iar golgheterul Pârvulescu a luat la țintă bara transversală în minutul 4. Gorjenii au continuat să controleze jocul și, o jumătate de ceas mai târziu, au trecut în avantaj.

George Tudoran a transformat fără emoții lovitura de pedeapsă acordată de arbitrul Flueran din Craiova, după un fault suferit în careu de Vodă.

Bucuria Pandurilor n-a ținut însă decât câteva minute. Keita l-a învins pe Mihai Cotolan cu un șut în forță, cu pământul, din afara careului și a stabilit scorul pauzei: 1-1!

Avea să se dovedească a fi și scorul final. În partea secundă, gazdele, care veneau după o serie de cinci eșecuri consecutive, au pus presiune pe echipa ”alb-albastră”, însă defensiva gorjeană a rezistat până la final.

Astfel, după 9 etape, Pandurii Târgu Jiu a strâns 18 puncte și ocupă locul 4 în clasament, la egalitate cu Academia Clinceni, locul 3, și la un punct în urma Petrolului Ploiești, care e pe doi. Lider este Sportul Snagov, cu 23 de puncte.

Pentru gorjeni urmează un meci foarte dificil, pe teren propriu, cu UTA, vineri.

Articolul precedentOrașul gorjean care vrea să scape de Poliția Locală
Articolul următorPolițist gorjean, rănit grav într-un accident rutier