Primăria comunei gorjene Bumbești-Pițic găzduiește, de multe ori, fel de fel de ospețe pentru angajați, în timpul programului de muncă.

Primarul şi apropiaţii săi mănâncă, zi de zi, într-o încăpere a instituţiei publice.

Un localnic a filmat cum jurista primăriei gătea, zilele trecute, la ceaun în spatele instituției publice.

La festin a participat și primarul Michy Nioață, care cum l-a văzut pe cetățean că îl filmează l-a și dat afară din ”cantină”.

”În fiecare zi se gătește ciorbe, sarmale, iar într-o zi m-a sunat cineva și mi-a spus că se făceau gogoși. Femeia de serviciu și cu angajata de la asistență socială făceau gogoși. Au acolo, unde mănâncă, în acea încăpere, un aragaz unde gătesc. Ei o consideră cantină”, a spus Claudiu Golu, cel care a înregistrat imaginile, citat de Gorj-Domino.

”În timp ce fierbea tocanul acolo în spate se mai duceau să vadă dacă a venit cineva prin primărie. Primarul a vrut să mă împingă dar m-am tras înapoi. Asistenta socială în loc să se ocupe de oamenii din comună cu probleme stă să toace ceapă. Într-o zi aveau ciorbă de burtă. Îmi e rușine să povestesc ce spun oamenii”, a mai povestit Claudiu Golu, la Tele3.

Articolul precedent16 școli din Târgu Jiu vor avea baze sportive noi
Articolul următorVicepreședintele Consiliului Județean Gorj a fost exclus din ALDE