În doar șase luni, o persoană din judeţul Olt a sunat la 112 de 22.456 de ori, folosind două cartele SIM prepay, potrivit unui comunicat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Apelurile efectuate de acesta reprezintă peste 20% din numărul total al apelurilor din județ.

„Îngrijorător este faptul că sunt de zece ori mai mulți adulți care sună abuziv la 112 decât copii”, transmite STS.

Serviciul de urgență 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori, în prima jumătate a acestui an. Cele mai multe astfel de apeluri s-au înregistrat în Olt, Gorj, Harghita, Ialomița și Constanța.

În perioada ianuarie – iunie 2021, conform statisticilor Serviciului de Telecomunicații Speciale, numărul de urgență 112 a fost apelat de 4.896.261 de ori, dintre care mai mult de jumătate, 57,86% au reprezentat urgențe (2.376.367), iar 42,14% non-urgențe (2.063.122).

Din totalul apelurilor non-urgente înregistrate în primul semestru, un număr de 231.919 (11,24%) au fost apeluri abuzive. Sunt situațiile în care, chiar dacă nu au o urgență reală, persoanele sună la 112 pentru a glumi, pentru a aduce injurii operatorilor sau apelează numărul de urgență fără a spune nimic.

Primele cinci județe în care s-au înregistrat cele mai multe apeluri abuzive:

Olt – 101.408 apeluri totale, 57.140 apeluri non-urgente, 56,35% procent apeluri nonurgente, 23.500 apeluri abuzive, 23,17% procent apeluri abuzive

Gorj – 72.170 apeluri totale, 46.442 apeluri non-urgente, 64,35% procent apeluri nonurgente, 14.622 apeluri abuzive, 20,26% procent apeluri abuzive

Harghita – 54.835 apeluri totale, 32.885 apeluri non-urgente, 59,97% procent apeluri nonurgente, 10.163 apeluri abuzive, 18,53% procent apeluri abuzive

Ialomiţa – 85.635 apeluri totale, 43.991 apeluri non-urgente, 51,37% procent apeluri nonurgente, 12.903 apeluri abuzive, 16,07% procent apeluri abuzive

Constanţa: 208.550 apeluri totale, 103.747 apeluri non-urgente, 49,75% procent apeluri nonurgente, 28.175 apeluri abuzive, 13,51% procent apeluri abuzive

„Comparativ cu prima jumătate a anului 2020, apelurile abuzive sunt în ușoară scădere. În aceeași perioadă a anului trecut s-au înregistrat peste 311.000 de apeluri abuzive, reprezentând 13,96% din numărul apelurilor non-urgente. Cetățenii înțeleg importanța apelării responsabile a serviciului de urgență, însă există încă un număr mare de adulți care sună abuziv la 112, în timp ce alte persoane au, cu adevărat, nevoie de intervenția echipajelor de salvare”, mai arată STS.

Articolul precedentKlaus Iohannis a promulgat legea privind reducerea vârstei de pensionare
Articolul următorBilanț coronavirus: Crește numărul de infectări. În ultimele 24 de ore au fost raportate 72 de îmbolnăviri