O tânără în vârstă de 24 de ani, refugiată din Ucraina, a adus pe lume, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, o fetiță.

Viktoria are 24 de ani și este originară din Cernăuți, Ucraina. A ajuns în Gorj, mai exact la Crasna, în primăvara acestui an, iar la începutul lunii martie s-a prezentat la primul control la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, fiind însărcinată.

Potrivit reprezentanţilor spitalulului, medicii de la Secția Obstetrică-Ginecologie i-au acordat mereu, pe perioada sarcinii, cele mai bune îngrijiri și sfaturi, iar sâmbătă seara, Viktoria a adus pe lume, printr-o operație de cezariană, o fetiță de nota 10.

Și mama și nou-născutul se simt foarte bine. La Crasna pe Viktoria o așteaptă soacra sa, cumnata și nepotul, bărbații din familie rămânând să lupte pe frontul din Ucraina.

Viktoria ține legătura telefonic și pe internet cu soțul său, militar de profesie.

„L-am anunțat pe soțul meu despre fetița noastră. I-am arătat-o datorită internetului. Nu știu când o să ne revedem, este foarte greu fără el, dar a trebuit să rămână să lupte. Este soldat de meserie și este implicat în luptele de la Donetsk. Are 30 de ani. S-a bucurat enorm când a văzut fetița noastră. Eu locuiesc la Crasna, alături de soacra și cumnata mea, la o familie care ne-a ajutat mult. În Ucraina a rămas tatăl meu, bunicii și sora. Noi am fost nevoiți să plecăm. În spitalul din Târgu-Jiu am primit cele mai bune îngrijiri, sunt foarte mulțumită și le mulțumesc tuturor”, a spus Viktoria.

Spitalele din România oferă asistenţă medicală gratuită pentru refugiaţii ucraineni care au fugit din calea războiului. Refugiaţii beneficiază de aceleaşi servicii medicale ca asiguraţii români, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi de medicamentele, materialele sanitare, dispozitive medicale şi servicii cuprinse în programele naţionale de sănătate curative.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentMiron Mitrea, despre criza alimentară care ar putea să urmeze din cauza războiului: „România nu are probleme de hrană”
Articolul următorVIDEO|Denis Ștefan va fi prezent în Craiova, Târgu Jiu și la Happy Cinema, alături de regizorul filmului și spectatori