Canotorii români au început cu bine calificările la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, iar o gorjeancă se numără printre cei 10 sportivi care și-au asigurat deja dreptul de a concura vara viitoare.
Până acum, România are calificate deja cinci ambarcațiuni pentru cursele din apele japoneze, iar alte patru bărci păstrează și ele șanse de a fi la Tokyo 2020.
Gorjeanca Denisa Tîlvescu face parte din echipajul de 4 rame, alături de Ioana Vrânceanu, Viviana Bejinaru și Mădălina Bereș. Toate vor fi prezente la cea mai importantă competiție sportivă a lumii.